„În acest partid nu mai exista pic de democrație internă, nici de libertate de exprimare. Actuala conducere nu mai respecta nici propriul statut, nici legea partidelor politice și de altfel nu mai ține cont de niciun principiu democratic. Deciziile se iau de către un grup restrâns de oameni, apoi după ce sunt făcute publice sunt supuse votului formal al Biroului Permanent Național. În partid a început deja o luptă pentru putere, concretizată prin înlăturarea oamenilor incomozi actualei conduceri și mai ales binomului Vasile Blaga – Alina Gorghiu. Cu toate că în partid există și alte grupuri de putere, respectiv grupul din jurul domnului Cătălin Predoiu și grupul din jurul domnului Ilie Bolojan, din păcate niciuna dintre aceste posibile formule de conducere nu reprezintă o soluție, nici o speranță pentru renașterea spiritului liberal”, a susținut Octavian Marius Popa într-o scrisoare către liberali dată publicității de către ALDE.
Deputatul ex-PNL consideră că „scoaterea din scenă a lui Ludovic Orban în condiții care ridică numeroase semne de întrebare și decizia definitivă a lui Crin Antonescu de a se retrage din viața politică au reprezentat pierderea speranței că acest partid s-ar putea regăsi”.
„Partidul practică de mult timp, din păcate, o politică duplicitară față de propriul său electorat. Își asumă principii pe care nu le respectă și încearcă să-și păcălească, fără prea mare abilitate, în primul rând membrii și simpatizanții. Un partid trebuie să aibă, înainte de orice, obiective politice clare concretizate în politici publice și în proiecte de țară. Actuala conducere a PNL-ului nu mai are decât obiectivul de a câștiga alegerile, obiectiv deja ratat, și cel de a se menține cu orice preț la conducerea partidului.
Un partid poate pierde niște alegeri, nu este o tragedie. Am rămas în PNL chiar și atunci când acesta a obținut niște scoruri foarte joase. Un partid poate chiar să iasă temporar din viața politică a țării, așa cum s-a întâmplat cu Partidul Țărănesc și Democrat. Este un lucru rău, dar cel puțin există întotdeauna o șansă de revenire. Din păcate, PNL riscă să aibă un destin mult mai tragic, acela de a acoperi de ridicol imaginea prestigioasă a vechiului partid. Pentru acestea plec și vă scriu această scrisoare care este precum testamentul unui om care nu are nimic de lăsat în urmă, nici măcar speranță”, a adăugat Popa.
Deputatul a menționat că a scris aceste rânduri cu „sufletul plin de mâhnire, un suflet în care nu mai încape nimic, nici revoltă, nici mânie, nici dezamăgire, ci doar mâhnire”.
Potrivit comunicatului, Octavian Marius Popa a decis să sprijine ALDE, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu.